Drept pentru care i-as acorda acum putina liniste. Spuneam, atunci cind chiar nimeni nu citea acele rinduri, ca din genunchiul lumii, astazi, vad lumea in genunchi, sau descopeream ca Simbolic – Strada Sforii, cum ma batea gindul sa-i zic acestui blog – ma duce cu gindul la viata pe sfoara, pe muchie de cutit, sau la strada-viata-tunel la capatul careia nu prea stii ce te asteapta, dar la capatul (ori capatiiul?) careia intrezaresti totusi o lumina si ca, odata, cindva, ajunsesem la un soi de saturatie... Astazi vad ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Recunosc insa ca da, intrezaresc lumina sau luminitele, mai departe. Iar asta e una dintre marile mele bucurii cred nu suficient exprimata, nu indeajuns recompensata, macar prin niste raspunsuri ceva mai harnice, pe masura ei. Si, desigur, vorbesc despre bucuria zilnicelor, mirabilelor, mele intilniri cu blogolumea, cu blogoteca, cu blogosfera asa cum mi-am impartit eu, dezordonat, blogroll-ul cu ale lui peste 200 de pagini vii, alaturi de cele noi zilnic descoperite… intilniri. Bucuria si multumescul meu zilnic, asa cum pot fi ele, doar din cuvinte, sunt pentru voi, dragilor, prieteni nevazuti dar stiuti. Bucuria si multumescul meu care, seamana cu minunarea gasirii pe care am trait-o acum un an, atunci cind am postat aici si prima mea muzichie, un Ivan Rebroff… La fel si azi, pentru mine revelatie, mic semn de pretuire pentru voi, cei care sigur nu l-ati ascultat atunci, sau doar l-ati zarit mai tirziu… In seara asta ma retrag, un pic, in Al Doilea Genunchi Al Lumii... si Va multumesc, la fel, si de acolo! About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
Va multumesc. Din Genunchii Lumii
In seara asta ma retrag in Al Doilea Genunchi Al Lumii. Sau ma voi sprijini mai mult in acest al doilea genunchi… Pentru o seara, doua sau trei… Acum putine zile cind mi-am scos si acest genunchi din nisip nu ma gindeam ca el va fi un refugiu atit de… linistitor de… departe de lume. Aveam de gind chiar ca el sa fie doar un blog de strict uz personal, acel blog in care sa scriu fara sa ma vada nimeni. El si este, in parte, un loc retras in care, de pilda, nu voi (mai) raspunde la comentarii, cu toate ca ma voi bucura mai departe, nespus, de gindurile primite acolo. Un loc, parca chiar nescris de mine, fiindca asemeni marelui Nichita cred ca nu noi scriem ceea ce se poate intimpla sa fie poezie ci Ea, uneori, vine si ne alege sa ne scrie, sau sa se scrie cu mina noastra. Spun ca voi sta, in asta seara, mai mult – desi nu suficient – in Al Doilea Genunchi Al Lumii, fiindca altfel as risca sa scriu, din nou, aici in Genunchiul Lumii despre niste dezamagiri, mari, despre niste disperari, despre niste dureri, despre niste situatii de criza care, fac din oamenii de ieri brutele de azi. Poate as risca sa fiu chiar nedrept, sa nu inteleg ce se intimpla, sa exprim prea clar ca nu inteleg ce mi se intimpla… Sau poate, doar, as fi iar plictisitor batind toba pe niste cestiuni cotidiene de care mi-e deja lehamite oricit de grave sau interesante ar parea. Apoi, intimplarea face sa realizez ca mai este doar o zi sau doua pina cind Genunchiul Lumii mele face un an. Drept pentru care i-as acorda acum putina liniste. Spuneam, atunci cind chiar nimeni nu citea acele rinduri, ca din genunchiul lumii, astazi, vad lumea in genunchi, sau descopeream ca Simbolic – Strada Sforii, cum ma batea gindul sa-i zic acestui blog – ma duce cu gindul la viata pe sfoara, pe muchie de cutit, sau la strada-viata-tunel la capatul careia nu prea stii ce te asteapta, dar la capatul (ori capatiiul?) careia intrezaresti totusi o lumina si ca, odata, cindva, ajunsesem la un soi de saturatie... Astazi vad ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Recunosc insa ca da, intrezaresc lumina sau luminitele, mai departe. Iar asta e una dintre marile mele bucurii cred nu suficient exprimata, nu indeajuns recompensata, macar prin niste raspunsuri ceva mai harnice, pe masura ei. Si, desigur, vorbesc despre bucuria zilnicelor, mirabilelor, mele intilniri cu blogolumea, cu blogoteca, cu blogosfera asa cum mi-am impartit eu, dezordonat, blogroll-ul cu ale lui peste 200 de pagini vii, alaturi de cele noi zilnic descoperite… intilniri. Bucuria si multumescul meu zilnic, asa cum pot fi ele, doar din cuvinte, sunt pentru voi, dragilor, prieteni nevazuti dar stiuti. Bucuria si multumescul meu care, seamana cu minunarea gasirii pe care am trait-o acum un an, atunci cind am postat aici si prima mea muzichie, un Ivan Rebroff… La fel si azi, pentru mine revelatie, mic semn de pretuire pentru voi, cei care sigur nu l-ati ascultat atunci, sau doar l-ati zarit mai tirziu… In seara asta ma retrag, un pic, in Al Doilea Genunchi Al Lumii... si Va multumesc, la fel, si de acolo! About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
Drept pentru care i-as acorda acum putina liniste. Spuneam, atunci cind chiar nimeni nu citea acele rinduri, ca din genunchiul lumii, astazi, vad lumea in genunchi, sau descopeream ca Simbolic – Strada Sforii, cum ma batea gindul sa-i zic acestui blog – ma duce cu gindul la viata pe sfoara, pe muchie de cutit, sau la strada-viata-tunel la capatul careia nu prea stii ce te asteapta, dar la capatul (ori capatiiul?) careia intrezaresti totusi o lumina si ca, odata, cindva, ajunsesem la un soi de saturatie... Astazi vad ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Recunosc insa ca da, intrezaresc lumina sau luminitele, mai departe. Iar asta e una dintre marile mele bucurii cred nu suficient exprimata, nu indeajuns recompensata, macar prin niste raspunsuri ceva mai harnice, pe masura ei. Si, desigur, vorbesc despre bucuria zilnicelor, mirabilelor, mele intilniri cu blogolumea, cu blogoteca, cu blogosfera asa cum mi-am impartit eu, dezordonat, blogroll-ul cu ale lui peste 200 de pagini vii, alaturi de cele noi zilnic descoperite… intilniri. Bucuria si multumescul meu zilnic, asa cum pot fi ele, doar din cuvinte, sunt pentru voi, dragilor, prieteni nevazuti dar stiuti. Bucuria si multumescul meu care, seamana cu minunarea gasirii pe care am trait-o acum un an, atunci cind am postat aici si prima mea muzichie, un Ivan Rebroff… La fel si azi, pentru mine revelatie, mic semn de pretuire pentru voi, cei care sigur nu l-ati ascultat atunci, sau doar l-ati zarit mai tirziu… In seara asta ma retrag, un pic, in Al Doilea Genunchi Al Lumii... si Va multumesc, la fel, si de acolo! About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related