Cine stie…

Buna ziua. As aborda un alt subiect acum, dar, stiti voi…Nu intotdeauna mi-e usor sa stau la pc, iar subiectul respectiv, cere timp. De aceea, daca tot ati trecut pe aici, din categoria “cine stie, sa-mi spuna si mie”, am iarasi o intrebare pentru voi (sunt copilul Da’ “da” ce?, se pare). Aproape fara exceptie, ori de cate ori ocup si eu un loc in autobuz, se aseaza, pravalindu-se peste umarul meu, ori o persoana foarte corpolenta, ori una needucata. Sunt cardiaca, deci obosita prin definitie, sufar toate cele min. 20 min. ale calatoriei sub greutatea corpului acela revarsat peste mine. De multe ori, stau inghesuita in geamul de langa mine. Mi-e foarte rusine sa cer sa se sustina singura acea persoana, cine stie, sa-mi spuna si mie: as fi nepoliticoasa sa indraznesc? Cum ar trebui sa formulez rugamintea mea, fara sa supar: “va rog, imi faceti rau sprijinindu-va masivitatea pe mine?”

Tatanasu’

Tatanasu’ , cum ii spunem noi (cei care fac parte din familia mea), este nasul de botez al mamei mele si are 92 de ani. In copilaria mea si a fratelui meu era o mare bucurie cand venea Tatanasu’ in vizita, mereu ne aducea dulciuri, niciodata n-am stiu de unde reusea sa faca rost de ele, cele mai bune dulciuri le primeam de la el. El stia ca noi copiii iubim ciocolata cu lapte si evita sa ne aduca ciocolata neagra cum primeam de la alte persoane. Cand am inceput si eu si fratele meu scoala particulara de limba engleza ne ducea pe amandoi si ne aducea cu masina. Tatanasu’ a fost sofer pe taxi la viatza lui si veteran de razboi conducea impecabil si nu injura niciodata. Singurul lucru pe care mi-l amintesc ca il spunea uneori “Misca mei mormolocule” , radeam de fiecare data cu fratele meu uitandu-ne unul spre celalalt pe ascunzis. Pe vremea aceea cum urcai pe langa academie spre razoare era o groapa destul de maricica in care Tatanasu’ intra de fiecare data, n-am inteles niciodata de ce, dar daca n-ar fi intrat mereu in aceea groapa nu mi-as fi amintit acum de ea. Dar am tot crescut, ne-am si mutat, nu l-am mai vazut atat de des, adica ne-am vazut si la sarbatori vine la noi dar nu e ca inainte… dar oricum l-am considerat un bunic, caci noi nu prea ne-am cunoscut bunicii. Eram mici si ne pupa pe obrazori si ne tragea de urechi imi amintesc si acum, acum ma pupa pe frunte si imi spune: sa creasca mare fata! Radem de fiecare data… sunt o piticanie se stie! Azi am primit ceva de la el, n-am sa va spun ce, dar mi s-a parut extraordinar ca ce-mi adusese era intr-o cutie de bomboane de ciocolata din 1979. Mi-a placut enorm cutia si am pus-o in sertarul in care imi pastrez eu lucrurile importante pentru mine. Nu era ciocolata mei carcotasilor Tatanasu’ nostru este o persoana extraordinara, cu ochii albastri si parul carunt, destul de inalt si svelt, are prezenta si tabieturi, este un om foarte calculat si iubitor si nu deranjeaza niciodata pe nimeni cu nimic. Orice persoana l-ar intalni ar fi incantata de a dreptul de dumnealui si nu l-ar considera nici de cum doar un batranel ci un adevarat domn.